Deşi a fost în general bine primit imediat după apariţie de critica de întâmpinare în exerciţiu (au scris favorabil Perpessicius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naraţiune de performanţă, la nivelul capodoperelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) şi Pădurea spânzuraţilor (1922). Criticii (în mod special Pompiliu Constantinescu) i-au reproşat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzaţională, fie artificiozitatea conflictului melodramatic. Autorul însuşi a mărturisit în jurnal uşurinţa cu care a scris micul roman într-o perioadă de tatonare şi mobilizare a eforturilor de construcţie pentru Răscoala. Transcrierea finală a romanului, în august 1927, a avut totuşi dificultăţile ei, datorită îndoielilor autorului, suspiciunii că naraţiunea suferă de artificialitate: „Parcă e ceva livresc în viaţa pe care o trăiesc figurile“ – notează scriitorul în jurnal la data de 8 august 1927 (v. Opere 17, p. 6). Printr-o excepţie de la credinţa rebreniană statornică în arta majoră serioasă, animată de o semnificaţie morală clară, Ciuleandra „ar fi o demonstraţie a artei privită ca simplu joc: nu vrea să propovăduiască şi nici să-ţi lase vreun învăţământ. Nu vrea decât să amuze în sensul larg al cuvântului“ (ibidem, p. 6). Autorul nu-şi abandonează însă romanul sub umbrela nesatisfăcătoare a ideii de joc, adică de „operă de artă prea pură sau prea sintetică“, pentru că l-ar destina astfel categoriei minore de simple „experienţe de laborator“. Liviu Rebreanu îşi explicitează în jurnal adevărata investiţie de semnificaţie: „Ciuleandra asta, pentru mine e o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare, e cazul, des repetat, al iubirii până la crimă...“ (Opere 17, p. 7). Orgolios, după apariţia cărţii nu agrea opiniile critice care nu o tratau cu încredere şi cu suficientă seriozitate.
în postumitatea prozatorului, aprecieri aproape unanime situează apariţia romanului Ciuleandra din 1927 într-un moment de depresiune valorică a creaţiei rebreniene. între Pădurea spânzuraţilor, roman apărut în 1922, şi Răscoala din 1932, deci de-a lungul unui întreg deceniu, apar trei romane ale lui Rebreanu, considerate de mai mică importanţă: Adam şi Eva, în 1925, Ciuleandra, în 1927, şi Crăişorul Horia, în 1929. Nu intru în detaliile extrem de interesante ale acestor evaluări. Amintesc numai că diagrama postumă a reconsiderărilor a pus într-o altă lumină, mai favorabilă, cel puţin romanele Adam şi Eva şi Ciuleandra. în ceea ce mă priveşte, am estimat că micul roman Ciuleandra a urcat spectaculos în aprecieri: eu îl văd foarte aproape, dacă nu chiar egalul, capodoperelor indubitabile Ion şi Pădurea spânzuraţilor.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2008
Editura:
Nr. pagini:
158
ISBN:
9789738726093
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!