Cartea înfățișează un Noica situat între două puncte cardinale ale operei: publicistică, pe de o parte, gândire speculativă, pe de alta, poli între care a făcut mai totdeauna un pelerinaj, parcurgând spornic treptele desăvârșirii sale.
Figura spiritului creator noician sau portretul gazetarului e descifrată în succesive ipostaze situate între dandysmul tânărului publicist, orgoliul ideatic al eseistului şi mitul obsesiv al unei posibile şcoli filosofice. Totodată, desprindem determinațiile evoluției intelectuale pe care a cunoscut-o gânditorul Noica, de la manifestările sale publicistice sau revolta metafizică din cărțile perioadei interbelice, până la reflecția ontologică din deceniile opt și nouă ale veacului trecut. Alte dimensiuni ale cercetării: o etică a lui nu (este imaginea camusiană a dandy-ului), morală care cunoaște un interval insolit prin colaborarea lui Noica la Buna Vestire (oficiosul Mișcării Legionare), filonul eului creștin al filosofului, derapajele generate de o reflecție atinsă de strabism (gândirea louche), raporturile ideatice ale filosofului cu Descartes, Aristotel, Kant, Goethe, Heidegger, Blaga.
Finalmente, ne-a interesat figura gânditorului din perioada elaborării ontologiei lui întru și a proiectului de logică a lui Hermes, aspecte legate de ceea ce se poate numi raționalitatea slabă a operei noiciene, ca și determinațiile care ne îndreptățesc să credem că filosofia lui Noica, având un rang imperial, a pornit mai demult pe calea către universal.
Iată una dintre concluziile filosofului Gh. Vlăduțescu din prefața cărții: „Dacă Ion Dur folosea biograficist gazetăria sau hipostaze ale metafizicii noiciene, scria o carte care ar fi plăcut prin insolitul și ineditul ei. Făcând însă din ea un mijloc de a regândi portretul căutătorului, a scris una privitoare la treptele de formare sau desăvârșire a filosofului. Mai înainte de a se pune, speculativ, în situaţii, Noica nu le încerca, trăindu-le?!”