In acest volum, Cristian Niculcea a strans laolalta o colectie de aforisme/mini-eseuri si versuri in stil clasic, in care starea vegetativa a spiritului gaseste capacitatea de a rationa pe coordonate cerebrale, in care patimile si decadenta spirituala sunt accentuate in maniera satirico-ironica.
Secatuirile sufletesti sunt exacerbate prin versuri in rima clasica, manifestand dispretulindividului pentru un mediu social impur si pentru sine insusi.
„Te-ai impiedicat in debusolantul proces noetic, „pricopsindu-te” cu ceea ce se poate numi contuzia gandirii. E o leziune izbucnita in interior, pe tegumentul ideilor innodate in ele insele. O ruta pe care nu se ruleaza uniform, ci rostogolit. Pana cand inertia nu mai ajuta, pana cand invoci fenomenele arbitrare a desteleni impasul.
Ma tem ca, daca ne-am intoarce pe dos, am fi plini de vanatai si cucuie.”
„Intre rasarit si apus, ne zbatem cu inima zvacnind cat pentru o zi si o noapte. Intre apus si rasarit, ne reculegem temerile, pregatindu-ne pentru noi greseli. Ori de cate ori am recalcula pasii, instinctul ne spune sa apucam pe aceleasi urme. Daca n-am lasa atatea semne dupa noi, am fi putut calca si pe verticala?”
„Visul e locul in care am acostat spre a ne testa veleitati actoricesti. Fiecare desprindere de faptura ofera spiritului omnipotenta pe care i-a ingradit-o concretul. Poate ca atunci cand noaptea ne acopera, noaptea ne descopera.”