Ce este un om? Sau ce este un om când lumea umanilor nu mai există decât într-un spaţiu complet abstractizat, când visul umanităţii nu s-a putut concretiza niciodată decât sub formă de violenţă asupra diferitului. În ţinutul în care capitalismul îşi supravieţuieşte propriei prăbuşiri, holobiontul devine o caricatură cu chip uman, o creatură creată în şi din abstract şi care creează la infinit creaturi identice sieşi, conţinându-se, extrem de reale, extrem de la fel. Acest spaţiu şi pe această creatură care ne contaminează fără oprire încearcă să le investigheze poezia postindividualistă a lui vasile mihalache. O investigaţie, prin mediul afectiv al literaturii şi cu ajutorul unui limbaj la limita dintre teoretic şi liric. Uneori răzbat şi fragmente de poezie angajată, dar ele sfârşesc repede prin a fi doar o revoltă ironică – aici, nicio revoluţie nu se mai poate întemeia pe copiii fără de carne şi deja infectaţi, cu ochii aţintiţi la panourile de Coca-Cola. Băutura visurilor, interzisă lor. (Iulia Militaru)
Creatura tuturor lucrurilor este interfața unei lumi la limita obsolescenței. Ea înfățișează o rețea reziduală a viitorului, unde umanitatea și lucruitatea alunecă una în cealaltă, se suprapun ca rămășițe ale unor automatisme materiale. Însă interfața nu este doar un model natural al lumii naturale, ea este însăși lumea naturală, cea care se petrece mereu și dintotdeauna într-un timp analog, al prezentului. Utilizatorul joacă fantezia unui subiect cu puteri magice și depline, care expune codul-sursă tocmai ca reacție la mecanismele neoliberale care au făcut din cod logos, iar din logos lege. Iar bruiajul acesteia stă în supraîncărcarea memoriei afective, un exces care duce inevitabil la o poezie a postdiscursului și la dispariția subiectului. (Anca Bucur)