Cronos Autodevorandu-se VI

“Hotarat lucru, Dumitru Popescu nu poate sta departe de masa de scris. Dat fiind ca personajul, in calitate de autor, are ce spune, e foarte bine. Dupa cateva tentative interesante de-a lungul anilor '90 (Vezi Am fost si cioplitor de himere si Elefantii de portelan...) deloc plictisitoare, Dumitru Popescu revine acum cu un proiect aparte: propriile memorii. Un om atat de apropiat de centrul puterii politice din Bucurestiul anilor '60–'80, atat de apropiat lui N. Ceausescu si atat de avizat in privinta prioritatilor propagandistice ale fostului regim nu putea lua o decizie mai inteleapta decat scrierea propriilor memorii. O precizare: formal D. P. nu scrie deloc rau, are o stapanire a frazei si un control asupra cuvintelor pe care multi dintre colegii politici de generatie ai domniei sale si le-au dorit aprins, fara a le atinge. Atmosfera, esecurile, temerile sau reusitele epocii Ceausescu, toate sunt de urmarit in memoriile lui D. Popescu. Deseori supraadmirativ fata de «carmaci», alteori lucid si ironic, D. Popescu ramane un reper. Intr-o istorie atat de complicata, un reper e foarte valoros.“ - Adrian Cioroianu