Bogdan Ghiu este ultimul poet care trăiește exclusiv în text, într-o veritabilă „révolte contre la poésie“ (Artaud). Cu alte cuvinte, este singurul poet care și-a permis luxul de a nu fi biografic, de la debut și până astăzi. De a nu vorbi despre el, de a nu fi narcisic, de a se afla încă „en rébellion contre le moi et le soi“. De a fi politic în poezie fără a fi imediat personal, de a inventa și de a fi nou fără a construi un eu. Conștient însă de lecția formalismului, de faptul că orice noutate „își pierde forța de procedeu care complică“, el poate vedea o singură soluție: epuizarea procedeului. La fel ca ultimul Bacovia, care se bâlbâie pentru a-și anula incoerența, la fel ca „artistul chinez Ai Weiwei exhibiționist narcisic“ care „trăiește sub autosupraveghere“ pentru a face supravegherea politică irelevantă, procedeul lui Ghiu se autodenunță în poem pentru a-și anula obsolescența. Nu cunosc o atitudine literară mai politică decât asta.
Ștefan Baghiu
Un poem flux fără opriri, o ieșire din tăcere și o intrare în alt fel de tăcere, un tip de acțiune diferită față de traducere și teorie, un flux al gândirii, al vulnerabilității și al vorbirii care include tot ceea ce traducerea și teoria au lucrat între timp pentru poetul Bogdan Ghiu. O nouă carte de poezie după treisprezece ani de la publicarea celei de dinainte. În mod paradoxal și contrar așteptării ca totul să fie traducere în poezia lui Bogdan Ghiu, Cu Orice e posibil e dovada că totul a fost acțiune poetică internalizată constant și consecvent de-a lungul anilor de aparentă tăcere și că poetul se recuperează perfect ridicându-se dintre textele Celorlalți.
Svetlana Cârstean