În toamna anului 1951, Vera, evreică şi activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Naţională a Iugoslaviei, e arestată. Soţul ei, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, tocmai se spînzurase. Profund îndrăgostită, Vera îşi apără bărbatul şi refuză cu încăpăţînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat duşman al poporului şi spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr şi torturată, nevoită să-şi lase fiica, micuţa Nina, în voia sorţii. O rană adîncă le va despărţi. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie? Zeci de ani mai tîrziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei şi nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.
„Cu ani în urmă, am vrut să scriu o colecţie de poveşti de dragoste adevărată – şi nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei soţ s-a sinucis pe vremea cînd era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, în 16 octombrie 1951. An de an, în 16 octombrie, o sunam şi-i spuneam: mi-am amintit că astăzi e ziua lui Rade, soţul tău. Plîngea ca şi cum el abia murise. Era bîntuită de această întrebare: de ce a făcut-o, de ce n-a putut fi îndeajuns de puternic pentru a depăşi tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atîta duioşie despre el, această femeie – atît de neclintită în privinţa ideologiilor, dar atît de tandră în iubire.” David Grossman, Elle (Italia)
„Grossman – ca şi Oz – nu împarte lumea aceea în buni şi răi, nu ţine cu unii împotriva celorlalţi, nu are «soluţii», nici iluzii, nu urăşte decît războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptăţite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulţi – pe care putem conta.” (Radu Cosaşu, Dilema veche)