Deliruri

Delirurile lui Cătălin Stanciu nu sunt programatice, nu presupun o tehnică suprarealistă de așezare în fața paginii goale pentru a da frâu liber intuiției, imaginației, halucinațiilor lirice. Nu produsul liric e cel intenționat. Aceste deliruri se nasc din interogările despre rosturile poeziei, despre condiția umană, despre desprinderea forțată de fluxurile culturii. De altfel, Cătălin Stanciu, psiholog clinician și consilier de cuplu, un poet care a avut privilegiul dialogului cu oameni care refuză realitatea, cu oameni liberi, cu oameni fără spaime, dar și cu oameni încorsetați de propriile neputințe și de tensiunile mentale, un autor care aduce propriile experiențe clinice într-un centru de iradiere lirică, dureroasă, la nivelul organismului social, propune prin Deliruri o inedită cale de cunoaștere, propune poezia drept cale spre a vindeca. Dacă nu indivizi, definitiv rătăciți prin bolgii, măcar societatea. Delirurile lui Cătălin Stanciu mai sunt, totodată, și confirmarea unei voci autentice într-o lume în care biografismul delirant este înțeles ca fiind poezie. (Adrian Lesenciuc)