Primul ghid de design incluziv din România a pornit de la poveștile celor mai puțini vizibili, ale celor „nepoftiți”, „imprevizibili”, „diferiți de normă”, pentru care mediul construit poate deveni zilnic un șir de uși închise sau o cursă plină de obstacole.
Oferă o bază teoretică a designului incluziv, prezintă metode, procese și exemple de bune practici, analizează contextul actual din țara noastră și propune o schimbare de paradigmă în proiectare printr-o înțelegere mai bună a diversității umane.
Ghidul nu este o listă de soluții de accesibilizare, dimensiuni sau finisaje, ci este un manifest colectiv care să le reamintească arhitecților, urbaniștilor, inginerilor, constructorilor, persoanelor din administrația publică, dar și specialiștilor din domenii conexe despre responsabilitatea pe care o poartă față de comunitate. Este o invitație la dialog și o reiterare a importanței pe care o are designul incluziv pe termen lung pentru dezvoltarea unei societăți echitabile. Pentru mine, pentru tine și pentru comunitate în general. Este un îndemn la schimbare, empatie și creativitate.
De ce? Pentru că indiferent din ce categorie crezi că faci parte acum, nevoile și abilitățile tale se vor schimba în timp. Poți fi oricând „nepoftit-a/ul” de la masa dezbaterilor despre dezvoltarea mediului construit. Subiectul te include și pe tine.
Cartea a fost tipărită prin Timbrul de arhitectură, finanțare susținută de OAR Național.
Iris Popescu este arhitect și s-a specializat în proiectare incluzivă și accesibilizare în cadrul ONG-ului pe care l-a fondat în 2015 și pe care îl coordonează - AMAIS. Misiunea lor este să creeze o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități permanente, temporare sau bazate pe context prin aplicarea principiilor designului incluziv în arhitectură, tehnologie și proiecte sociale. În 2020 a primit titlul de doctor în arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Teza ei se concentrează pe responsabilitatea socială a arhitectului, pe beneficiile utilizării empatiei în proiectare ca o modalitate de a îmbogăți relația individ/comunitate cu mediul construit și pe definirea unui nou program de arhitectură bazat pe un context.