Corpus-ul textelor aristotelice dă seama, pentru orice cultură modernă, de istoria mobilă a tradiţiei peripatetice: lucrărilor strict autentice ale lui Aristotel li se adaugă altele din peripatetismul grec, arab şi latin. Astfel, Aristotel este o sursă greacă a filosofiei, dar şi un mobil recurent al filosofiei universale, modificat de trecerea prin istoria ei. De aceea, traducerea şi comentarea lui au reuşit, de mai multe ori în ultimele două milenii, să determine naşterea unor mari culturi filosofice. A-l traduce unitar şi complet este o şansă a limbii române de a deveni o limbă a filosofiei.
Aristotel a dat, în Despre suflet, ideea unei ştiinţe despre întregul adevăr, pentru că sufletul este, oarecum, toate lucrurile. De aceea, din acest tratat a rezultat o ştiinţă a vieţii, un elogiu al corpului şi o teorie a cunoaşterii prin care cunoscătorul devine, treptat, întreaga lume, iar lumea devine fenomen al cunoaşterii. La întrebarea Cine sunt? Aristotel poate răspunde oricui: o simplă puritate însetată de experienţă. Dar peste ea stă istoria interpreţilor tratatului, care au construit, citind şi recitind textul lui Aristotel, rupându-se de el şi revenind la el periodic, ideea subiectului modern.