Dictatul de la Viena, Transilvania si relatiile romano-ungare (1940-1944)

„La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, atât occidentalii, cât și sovieticii au ajuns la concluzia comună că o mai bună frontieră etnică între România și Ungaria decât cea trasată prin Tratatul de la Trianon nu era posibilă. Această decizie venea însă după o tragedie istorică trăită de locuitorii Transilvaniei (români, maghiari, evrei, germani etc.) în perioada 1940-1944. A fost o experiență traumatizantă atât pentru populaţia României, cât și pentru cea a Ungariei. Începând cu 1943, Transilvania preocupa tot mai insistent Cancelariile de la Moscova, Londra și Washington. În cele mai multe cazuri, interesul Marilor Puteri a fost să manevreze state din Europa Centrală pe bază de aspirații teritoriale, uneori camuflate în lozinca «drepturilor pentru minorități». Transilvania continua să fie văzută tot ca un teritoriu de compensație! În fapt, cazul «arbitrajului» și «medierii» germano-italiene în problema Transilvaniei (1940-1944) a avut mai puțin de a face cu drepturile reale ale vreunei minorități (în afară poate de cea germană), căci populația Transilvaniei a trăit toate suferințele, de la coșmarul asasinatelor în masă (românii din Transilvania de Nord), la refugieri, expulzări, pierderi de bunuri și frustrări neînchipuite, așa cum o demonstrează chiar rapoartele celor două comisii mixte germano-italiene inserate în acest volum. Și, în plus, a contribuit la agravarea raporturilor dintre România și Ungaria, cu consecințe pentru ele și pentru această parte a Europei încă insuficient relevate de investigația istoriografică.” (Vasile Pușcaș)