Pamfletul îi pune în valoare pe cei capabili să triumfe. Stilul liric al generaţiei defineşte (şi) un timp al speranţei. Sunt tineri, cred în şansa vârstei. Generaţia lui Fănuş Neagu îşi începe vremurile „în sania regelui“: scriitorii, notează Fănuş Neagu într-un necrolog memorabil (în amintirea lui Marin Preda!), îşi petreceau anotimpurile „creaţiei“ la castelul ce aparţinuse Regelui. În castelul regal. Se plimbau în sania regală. Erau locţiitorii Majestăţii Sale, în vremuri în care regimul voia să afirme o nouă aristocraţie, o nouă religie, o nouă elită. Tinerii girau, desigur nu fără ironie, utopia. Dar credeau în talentul lor, în proza lor, în viitorul fericit al literaturii.
Cornel UNGUREANU
În viaţa de fiecare zi, precum şi în fiecare rând aşternut pe hârtie, Fănuş Neagu n-a renunţat niciodată la el însuşi. În povestiri, în romane, în piese de teatru, în cronici sportive, Fănuş Neagu n-a ştiut ce este jumătatea de măsură, a spus ce-a vrut, niciodată indiferent faţă de adevăr, tot timpul probând şi argumentând dreptul scriitorului de a fi scriitor. Fănuş Neagu a scris într-o limbă despre care am putea spune că este dumnezeiască; aşa că am putea conchide că încă din anii ’60 – Cel de Sus a lăsat Creaţia pe mâna lui Fănuş Neagu. Fănuş a fost prietenul scriitorilor, prietenul gazetarilor, prietenul sportivilor! Fănuş Neagu ne aude acum şi ne iartă pentru greşelile noastre. În ultimii ani, Fănuş Neagu ne-a oferit o uluitoare dovadă a indestructibilităţii sale sufleteşti – o dovadă teribilă a puterii sale de a rămâne acelaşi în faţa tuturor condiţionărilor biologice. Aşa cum a rămas acelaşi în faţa tuturor condiţionărilor istoriei.
D.R. POPESCU