Dincolo de nori, de Nicoleta Tudor
A fi sensibil este unul dintre cele mai nobile lucruri care ne poate încadra transcendenţa efemeră. De asemenea a ne păstra sensibilitatea pe tot parcursul unduitor al existenţei noastre umane reprezintă testul suprem al vieţii. Cine ajunge să conştientizeze acest fapt, conştientizează, de fapt, că viaţa este mult prea scurtă şi preţioasă pentru a putea fi trăită altfel.
Prima idee care reiese din acest volum de versuri, cu care consider ca fiecare cititor va fi de acord, este legat de faptul că autoarea pune accentul pe sentimentul cel mai profund care a dus la evoluţia spirituală a tot ceea ce însemnă omenire şi aici mă refer la IUBIRE sub toate formele pe care noi le cunoştem în ziua de astăzi.
De aici rezultă ceea ce am năzuit a cugeta mai sus – SENSIBILITATEA.
Un alt lucru care se regăseşte în această scriere este legat de PROFUNZIME. Totul este scris sub imboldul profunzimii care vine ca o undă ce învăluie într-o aură celestă fiecare poezie în parte. Dacă ar fi să traduc printr-o exprimare fizică ceea ce mi-a transmis fiecare poezie în parte, aceasta ar fi “oftatul”: oftatul trăirilor din suflet, oftatul de dor, oftatul sentimentelor neîmpărtăşite, oftatul prea-plinului, oftatul coloritului sentimentelor ce ne înconjoară.
VIAȚA CA O CĂLĂTORIE INIȚATICĂ este un alt standard care însoţeşte această scriere. Poeziile începând a fi scrise din fragedă copilărie şi continuând până în ziua de astăzi, primesc odată cu trecerea timpului din întelepciunea acumulată în viață de omul Nicoleta Tudor. Unele versuri fiind adevărate pilde pentru noi cititorii.
Cum era de aşteptat, orice scriitor profund şi sensibil, presară în propria-i creaţie şi întrebări existenţiale. În unele versuri cititorul o să aibă bucuria de a descoperi întrebări care se referă strict la partea spirituală, la evoluţia omului, la rolul lui în lume, la ce reprezintă viaţa, etc...
Peste toate aceste lucruri, din punctul meu de vedere, ceea ce face cinste autoarei este faptul că opera sa nu a fost scrisă sub imboldul a FORTUNA LABILIS, perenitatea lucrurilor materiale fiind lăsate deoparte, totul fiind translatat în plan metafizic, ceea ce spune multe despre viziunea asupra vieţii pe care o are domnia sa.
În închieiere, voi lăsa câteva versuri ale marelui poet persan Omar Kayam, care cred că încadrează cel mai bine contopirea între planul existenţial al autoarei
şi reflexia materializată prin stihurile expuse:
Ce zi frumoasă-i astăzi! Și cât de blând zefirul!
În rouă-și spală fața aprinsă trandafirul.
Privighetoarea-și spune în grai străvechi și sfânt:
Îmbată-te tot timpul de-arome și de cânt!
Cu stimă şi consideraţie,
Cristian Moşneanu