Pentru europenii de azi, Japonia e fie un spatiu de admiratie (pentru ca a devenit in scurt timp, dupa un razboi devastator, o putere socio-economica mondiala), fie o imagine exotica, eventual paseista, fie locul din care provin milioanele de turisti estivali, pregatiti sa fotografieze expeditiv si vorace toate locurile de interes ale Batranului Continent, fara sa iti sugereze ca ar si intelege cu adevarat despre ce este vorba. Analizele Mihaelei Hasu-Balan se opresc, foarte avizat, asupra acestor aspecte de comportament colectiv robotizat, metodologia cartii listand avizat, analitic o suita de concepte si sintagme specifice pentru spiritul nipon contemporan. Astfel, societatea nipona de azi face distinctia dintre kodokushi (batranii care sunt lasati sa se stinga lent, singuri) si hikikomorii, izolatii (sau autistii) de 15-30 de ani, alienarea fiind sursa multor texte. Literatura de tip nantonaku (a existentei la intamplare) e simptomatica, fiind descrisa de catre Shuichi Kato astfel: „Barbati si femei egoiste, adesea inteligenti, adesea emotivi si aproape intotdeauna melancolici, care duc o viata fara nici un tel. Devin pasionati de noutati, de lucruri care au legatura cu moda: imbracaminte, muzica, mancare, casa si, in fine, de raportul dintre barbat si femeie. Ei nu fac altceva decat sa mearga la cumparaturi, sa dea telefoane, sa se intalneasca cu prietenii si sa faca dragoste. Nici pasiuni amoroase, nici ura, nici personalitate puternica, ci totul nantonaku (la intamplare, fara a sti de ce)." Totul se intampla intr-o mentalitate care face scrupulos distinctia dintre jungbungaku (cultura inalta, sofisticata) si taishu bungaku (literatura de consum, harazita marelui public), si unde ti se spune cu cifre foarte precise cajungbungaku e o realitate vetusta, crepusculara. Parcurgand cu folos foarte buna carte a Mihaelei Hasu-Balan, veti intelege mai bine literatura lui Haruki Murakami, a lui Kenzaburo Oe, Hiromi Kawakami si a altor scriitori niponi de mare calibru, carear merita oricand Premiul Nobel. (Stefan Borbdy, volumul I)
Reelaborand, in aceasta carte, o vasta lucrare de doctorat dedicata impactului pe care Japonia l-a avut, de-a lungul catorva decenii, asupra vietii culturale romanesti, Mihaela Hasu-Balan (de provenienta din Fagaras) distinge, diacronic, intre o cultura calma, serena (clasica), si una „nebuna" (contemporana, partial postmoderna sau chiar contraculturala), punandu-si o intrebare care apare in mintea majoritatii intelectualilor japonezi din„era Haruki Murakami": mai poate fi abordata Japonia de azi, supertehnologizata si sediu al atator concerne care domina lumea, cu instrumentele de lucru nostalgice ale Japoniei serene de odinioara? Benzile desenate manga au cucerit tinerii planetei, generand o sensibilitate de tip nou, nevrotica si alienata: sunt ele produsele de ultima ora ale unei evolutii organice multimilenare, pentru care greblatul unei gradini e sursa de intensitate si contemplatie — sau altceva? Cartea confirma ceea ce spun, de altfel, majoritatea textelor de referinta: societatea Japoniei de azi e puternic normata de legi nescrise, restrictive,„barbatul-cutie"al lui Kobo Abe nefiind doar o metafora, ci si un deziderat disciplinar. (Stefan Borbdy, volumul II)