E razboi, prostilor

Articolele care urmează, publicate în totalitate pe platforma de bloguri „Adevărul“, datează, cele mai vechi, de pe la începutul decadei care se termină acum, în aceste zile, „sub ochii noștri“, iar cele mai recente sunt de anul acesta. „Grosul“, însă, sectorul cel mai consistent (cel puțin pentru cele care tratează subiecte de politică internă), sunt scrise și publicate pe la mijlocul deceniului, în anii 2014-15, odată cu precedenta campanie electorală pentru prezidențiale care l-a adus pe Klaus Johannis la Cotroceni, precum și în siajul acelei victorii. N-am putut, bineînțeles, sta deoparte nici în perioada care a urmat, odată cu atacurile din ce în ce mai puternice ale PSD-ului și ale liderului său „istoric“, Liviu Dragnea, la adresa democrației și a statului de drept, fiind exasperat de ceea ce se întâmpla și de „starea de fapt“, chiar dacă frecvența luărilor de poziție jurnalistice a fost mai redusă. Cineva ar putea spune că aceste texte de politică internă sunt „datate“, dar evoluția post-2016 a situației politice a arătat, cu asupra de măsură, actualitatea – din păcate, prelungită – a ideilor exprimate atunci, în acel „moment de cumpănă“ al democrației românești, precum și caracterul de „forewer war“, în România, al bătăliei cu PSD-ul și cu forțele neocomuniste. Mi-am dorit să le republic acum editorial, sub formă de culegere de articole, mai ales pentru că ne așteaptă, iarăși, niște bătălii electorale importante: rezidențialele din noiembrie și, mai ales, alegerile locale și parlamentare de anul viitor (unde accentul ar trebui pus pe locale, dacă vrem să iasă bine parlamentarele din toamnă). Cartea este împărțită în trei secțiuni: articole care tratează subiecte de politică internă, altele care tratează subiecte de politică externă sau despre situația internațională, iar a treia și ultima se ocupă de chestiuni pe care le-am numit „post-ideologice“ (de fapt, ideologice toată ziua, dar așa sună teoria), care, chiar dacă unele pleacă de la un spectacol sau de la un film văzut, nu sunt simple cronici, ci dezvoltă/provoacă dezbateri de acest tip, unul mai peren, să zic.
Nu am mai umblat/modificat pe articolele publicate, deși poate unele idei le-aș mai fi „îndulcit“ acum sau le-aș fi formulat altfel, pentru că am vrut că aceste texte – care poartă fiecare data la care au apărut – să fie și un fel de indicator al evoluției gândirii pe anumite teme, o „mărturie“ a felului în care am fost marcați de anumite momente istorice, pe modelul clasicizat de Horia-Roman Patapievici, care și-a publicat scrisorile către Alexandru Paleologu din vara lui 1990 pentru prima oară în volumul „Politice“, din 1996 cred, tocmai pentru a reda atmosfera acelui an „fondator“ al istoriei post-comuniste românești și felul în care a trăit „coșmarul“ de atunci al mineriadelor. Acesta este, după cum arată și subtitlul, modelul căruia îi subsumez demersul meu. (Autorul)
(31 octombrie 2019)