Eminescu si ispitele eminescologiei

Textele din volumul de față au la bază o suită de articole apărute în publicații ieșene („Cronica veche”, „Dacia literară”, „Scriptor”, „Studii eminescologice”, „Românii din afara granițelor țării”), amplificate și adaptate, când a fost cazul, exigențelor de stil și de structură ale demersului editorial. Ele rămân totuși, volens nolens, tributare exercițiului jurnalistic originar, cu inerente calități și defecte, între care, accentele polemice mai apăsate. Referitor la acestea, îi asigurăm pe cei afectați poate de criticile aduse de bunele noastre intenții și de prietenia, fie ea și incomodă, pe care le-o purtăm. I-am slovenit întotdeauna atent, fără grabă și fără prejudecăți. Refulându-ne chiar, când a apărut, un sentiment inhibant de zădărnicie. În conduita noastră îndemnul ne-a venit de la poetul însuși, care scria aceste rânduri în „Timpul”, din iarna lui 1880: „cititorii știu bine că suntem gura adevărului; iar dacă avem graiul aspru, asprimea aceasta o considerăm ca un corectiv în contra vicierii spiritului public”.