Volumul inregistreaza schimbarile din lume de la editia precedenta pana la primele informatii legate de declansarea epidemiei de COVID-19 care zguduie astazi omenirea. O imagine emblematica a starii in care aceasta epidemie a prins lumea noastra – evenimente istorice de ultima ora, statistici mondiale, tabele economice – in cel mai inalt grad sugestiva pentru comparatia cu ce va urma pe plan economic, social, politic.
Cate doua harti alb/negru pentru fiecare stat, planse cu drapelele color ale tuturor celor 195 de state suverane de astazi, peste 200 ilustratii color – una pentru fiecare capitala, hartile continentelor
Sunt 45 de ani de la prima editie a acestei lucrari care, ajunsa acum la cea de-a XVI-a, a urmarit cu atentie, a consemnat cu acribie, a oferit explicatii pentru toate modificarile din lumea noastra. Aceasta inseamna o medie de sub trei ani intre doua editii succesive. Ceea ce indica, pe de o parte, ca aceasta carte si-a castigat un binemeritat prestigiu, transmis de la o generatie la alta (cum o dovedesc cele peste 500 000 de exemplare difuzate pana in prezent), iar, pe de alta parte, ca a existat si exista la noi un public cititor dornic de informare, increzator in virtutile unei enciclopedii riguroase.