Se știe că eseul înregistrează, poate mai bine decât alte genuri felul în care se dezvoltă reflecția scriitorilor asupra artei, literaturii, actului de creației, asupra realității din jur, a valorilor culturale, a ideilor sociale și politice etc. Astfel, se poate pune în lumină atât epoca respectivă, așa cum a fost văzută ea de către scriitori, cât și impactul (re)modelator pe care l-au avut timpurile și timpii diferiți ai istoriei asupra acestora din urmă.
Volumul reprezintă o panoramă cât se poate de amplă a eseului basarabean, care oferă cititorului interesat șansa de a aprecia, pe cont propriu, atât evoluția genului respectiv, cât și reflecția care l-a însoțit în cele peste două veacuri de literatură română în Basarabia.
Autorul a fost interesat de „fenomenul ca atare, cum s-a plămădit și s-a replămădit genul în sine, vreme de două secole, cum s-a purtat acesta în comparație cu rudele lui literare și, mai ales, ce încărcătură a purtat cu el”.
O ochire integratoare preocupată de „constantele unor evoluții sau involuții, tematice sau formale, ori de interacțiunile care au contribuit la acestea, plasând accentul „nu atât pe numele și performanțele autorilor selectați, cât pe felul în care exercițiile lor eseistice au contribuit la delimitarea și la consolidarea a ceea ce alcătuiește acest câmp”.
Cartea se adresează cititorilor interesați de istoria literaturii române pe segmentul ei basarabean și de cei care urmăresc evoluția acestui gen literar sau, simplu, se delectează cu aceste exerciții ale spiritului și ale cuvântului.