Esker

Poetă „fără generație”, străină de toate grupurile și grupusculele vieții noastre literare, Ioana Greceanu își continuă și în volumul de față aventura poetică de „franctiror singuratic”. Lirica ei este când meditativă, încercând să descopere rosturile mai adânci ale vieții și ale scrisului, când autoscopică până la suferință. Căci poeta are voluptatea introspecțiilor dureroase, a vivisecțiilor sufletești, iar textele sale capătă nu de puține ori aerul unor veritabile ecorșeuri.

Din perspectiva ei, existența (și, odată cu ea, și scrisul) este concepută ca o experiență agonică, ca o zbatere permanentă între viață și moarte, desfășurată sub semnul malefic al „zonei”. Poeta are cu siguranță vocația tragicului, devenită tot mai rară în zilele noastre, o vocație care o singularizează și o însingurează totodată. Lirica ei nu poate fi decât un război permanent cu lumea, cu ceilalți, cu poezia și cu sine însăși. Iar volumul Esker ne mai convinge o dată că Ioana Greceanu este o poetă de excepție, care ar merita cu prisosință mai multă atenție din partea comentatorilor de poezie. -- Octavian Soviany