„Poezia lui Ștefan Manasia a aterizat printre cititori acum 20 de ani ca meteoritul metalic, perfect rectangular, al lui Kubrick în mijlocul cetei de maimuțe. Ocolind retorica expansivă a generației 2000, părînd că îi neglijează mizele politice și identitare, poetul propunea una dintre cele mai puternice și originale voci ale acesteia. O voce înarmată cu o etică: solidaritate cu lucrurile mute, cu învinșii istoriei, cu marginea și marginalii. Etica grunge răspundea cruzimii explicite, ca și violenței simbolice printr-un estetism angajat și violent.
În volumele ultimilor zece ani, poezia lui Manasia a devenit tot mai politică și mai apocaliptică. Ea acuză capitalul și lucrările lui ascunse, artrita morală a Occidentului colonialist, catastrofa ecologică și climatică, distrugerea paranoică a încrederii în ceilalți în era comunicării globale. Astfel, vorbind în numele «generației extincției», proiectînd viziuni ale distrugerii cosmice și ale evadării prin tehnologie și metanoia, Ștefan Manasia este clasicul necesar al noilor poeți militanți, eco și postumani de astăzi.” (Doris Mironescu)