„Citiți Evangheliile! Cine a mai vorbit, cine a mai trăit așa cum a făcut‑o El? Nici un om, nici un savant nu ar fi putut să inventeze din nimic așa ceva: Iubirea Care Se face Om! Acest Om este prevestit de Scripturi. El este Cel pe Care omenirea monoteistă și temătoare Îl aștepta.”
„În orice fel l‑am studia, textul Evangheliei nu încetează niciodată să ne aducă ceva nou. Este inepuizabil.” „Cum se face oare că aceste texte, aceste înșiruiri de cuvinte ne șochează conștiința, iar undele de șoc ajung până în inconștient, trezind bucuria și dorința de a cunoaște, de a cunoaște Împărăția lui Dumnezeu?”
***
Françoise Dolto (1908‑1988), nume consacrat în spațiul pediatriei și al psihanalizei, ne prezintă într‑un dialog profund meditativ și zguduitor, având ca reper câteva pagini din Evanghelii, ceea ce experiența unei vieți atestă despre străfundurile inconștientului și subconștientului uman.
Crescând într‑un mediu catolic, în urma căsătoriei ajunge să cunoască îndeaproape Ortodoxia și etosul ortodox, să descopere și să se apropie de dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă, ceea ce a fost pentru ea „o adevărată nouă revoluție asemenea psihanalizei”.
Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza – lucrare care face o separație clară între duhovnicesc și psihologic – este rodul valorificării psihanalizei ca formă de psihopedagogie și de educație publică și totodată un îndrumător necesar pentru psihoterapia ortodoxă actuală.
Alegând să vorbească despre credința în Iisus Hristos – lucru cu totul neobișnuit pentru un psihanalist: „În mod surprinzător, unii psihanaliști îmi reproșează credința, dar ei nu‑și reproșează că nu cred!” –, autoarea ajunge inevitabil față în față cu textul evanghelic, pregătită să descopere resorturile fundamentale nu doar ale credinței, ci ale înseși menirii vieții umane: „Iisus, Fiul lui Dumnezeu, și Evangheliile au produs o cotitură în istoria lumii și în propria mea istorie, revelând arta de a‑mi conduce viața cu dragoste, așa cum fac copiii, dincolo de rațiunea și de neputința omenească.”