BROASCA ŞI BOUL
Văzând pe pajişte un Bou
voinic, o Broască oarecare
– cam de mărimea unui ou –
se opintea s‑ajungă şi ea cât el de mare.
— Suratelor, le spuse, luându‑şi‑l model,
mai am, mai am, mai am niţel s‑ajung cât el?
— Mai ai!… — Şi‑acum?… — Tot ai!…
— Mai sunt departe?…
— Eşti, surioară dragă, tot pitică…
S‑a mai umflat o dată, pe viaţă şi pe moarte,
şi a plesnit ca o băşică.
Au câţi, cuprinşi adesea de chinurile grijii
de‑a fi mai breji, nu‑şi ies şi azi din minţi?
Nu ţin să aibă soli atâţia prinţi?
Burghezii‑şi fac palate. Vor paji mai toţi marchijii…