Fals eseu despre vanitate

Romanul încearcă să ilustreze semnificativ dihotomia vanitate-modestie, din perspectiva și profilul spiritual al actanților: scriitori din diferite generații și orientări literare, oameni de presă, reprezentanți ai clerului, un orb care se consideră clarvăzător ș.a. Eroii judecă și operează în real cu instrumente, uneori inadecvate, ale fanteziei.

Protagonistul romanului, poetul octogenar Escargot (fr.escargot „melc” – pseudonim literar) trăiește un sentiment de frustrare, considerându-se ignorat de colegii de breaslă, în ciuda succesului de public pe care îl au cărțile sale. Personaj exponențial – în jurul lui se desfășoară cea mai mare parte a romanului -, Escargot se dovedește un individ dificil pentru intelectualii din mediile în care dorește să-și impună valoarea. Pe de altă parte, eroul se vrea un observator atent și lucid al lumii din jur, iar analiza lui, mărturisită lui Policar, personaj semnificând puterea creatoare, se dovedește lipsită de iluzii și înțelegere. Perorația sa în fața lui Policar este un amestec de sinceritate și patetism, de credință și naivitate, ce-l plasează în ipostaza visătorului incurabil, combinând în conștiința sa artistică ceea ce-i oferă universul exterior și meandrele labirintice ale propriei interiorități. Se autodefinește Escargot, omul-melc, și nutrește sincer iluzia capacității sale artistice de a conjuga liric, în egală măsură, universul exterior, cotidian, în care trăiește și cel interior, în care se izolează, cele două devenind, la nivelul creației autentice, complementare. De vanitate îl judecă ceilalți… Are conștiința propriei valori, crede eroul…

În aceeași ipostază se regăsesc și celelalte personaje ale romanului…

Cartea încearcă să sugereze rezolvări credibile dilematicei trăiri ale personajelor, dovedindu-se un fals eseu despre vanitate; mai degrabă, o ipostaziere firească a intelectualului, confruntat cu opacitatea celor care cred în nivelarea valorilor… (Florin Logreșteanu)