„În toate cărţile pe care le-am scris, una dintre intenţiile mele de căpătâi a fost să spulber mistificările, să spun adevărul. Această obstinaţie vine din copilărie; eu şi sora mea uram «prostia» – aşa numeam noi felul în care prejudecăţile, percepţia greşită, rutina, regulile găunoase sufocă viaţa şi bucuriile ei. Am vrut să scap de această constrângere şi am jurat să o denunţ.“ (Simone de BEAUVOIR)
Chiar dacă doar una dintre nuvele poartă acest titlu, fiecare dintre personajele lui Simone de Beauvoir este o femeie sfâşiată. În Vârsta discreţiei, înaintarea în vârstă o îndepărtează pe cerebrala profesoară de literatură franceză de André, soţul ei, şi de Philippe, fiul acum căsătorit, revelându-i că principiile şi convingerile care au ghidat-o toată viaţa nu sunt nici imuabile, nici universale. În Monolog, Murielle e sfâşiată de singurătate şi mutilată de ura (auto)distructivă pe care o nutreşte faţă de tot ce o înconjoară. Monique, protagonista din Femeia sfâşiată, care consemnează în paginile jurnalului intim drama de a se şti înşelată, oscilează la nesfârşit între speranţa unei reveniri a soţului şi deznădejdea de a-şi vedea şi trecutul, şi viitorul năruindu-se ca un decor de mucava.