…intr-o zi, genialul meu profesor de teatru, unicul Dem Radulescu, mi-a pus o intrebare surprinzatoare:
-De ce citesc o carte, draga Dan Puric?
-Ca sa deveniti cult, domnule profesor! i-am raspuns eu imediat.
-Nu, draga Puric! Eu o citesc ca sa nu-ti dau un pumn in gura! Ti-l dau dupa ce o citesc!
Si asa am aflat ca, de fapt, cultura nu mantuie. Cel mult, amana. Specia nu are prieten, ci concurent! Iar specia culturala, oricat de rafinata ar fi, n-are nimic de a face cu spiritul crestin…
………
"Constiinta martirică este este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci cînd este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu.
Iese astfel în mod nebănuit din lantul cauzal al naturii, aducîndu-ne o natură superioară. Contrazice flagrant ratiunea omenească, ascultînd de o altă ratiune, de cea a lui Dumnezeu" Dan Puric
………
…dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic.
Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite.
Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.
De ce a scris Gheorghe Brătianu că poporul român e un miracol? De ce nu a spus că e un gunoi, cum fac cei de acum, care l-au decapitat şi pe Eminescu? Scormonesc vulgaritatea în operele lui ca să-l desacralizeze, să-l biologizeze pe scriitorul despre care Cioran spunea că şi Buddha ar fi gelos pe biografia lui.
…………
Structurată în sase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisă la persoana întâi, este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare si care, cu sensibilitate dar si cu luciditate, redescoperă, pentru sine dar si pentru noi, reperele necesare oricărui român: mama, pământul si martirii neamului.
Cu o scriitură simplă dublată de umor si ironie, autorul cărtii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se caută pe sine dar care, în esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viată, poeziile, portretele, întâmplările relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregătitoare fac lectura, aparent, usoară.
Dar, abia după ce închizi cartea, îi întelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se învată într-o lectie ci se deprinde din prima până în ultima clipă a vietii.
…………
Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959, la Buzău. După ce a absolvit, în 1985, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa prof.univ.dr. Dem Rădulescu, a jucat trei ani pe scena Teatrului "Mihai Eminescu", din Botoşani.
Din 1988 este actor la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti şi societar de onoare, din 2001.
A străbătut lumea cu spectacole pe care le-a regizat şi a fost răsplătit cu numeroase premii, atât în străinătate, cât şi în România: Premiul "Golden Arena", la Festivalul Internaţional de film de la Pola Iugoslavia, pentru rolul principal din "Broken Youth"; Premiul special la cel de-al doilea Festival al Pantomimei de la St.Croix – Elveţia; Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program; Premiul "Constantin Tănase", la Festivalul Umorului pentru rolul principal din "Omul care a văzut moartea"; Premiul pentru Teatru de Pantomimă, acordat de Secţia Română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Fundaţia Teatrul XXI, în 1997; Premiul UNITER acordat de Secţia Română a AICT, pentru spectacolul "Toujours l'amour", în 1999; Marele Premiu al Fundaţiei "Anastasia" 2002; Marele Premiu UNESCO pentru Dezvoltare Culturală – "pentru promovarea artei scenice româneşti în străinătate"; Marele Premiu la Festivalul "One Man Show" de la Chişinău; Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal, în 2003.
Decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler – pentru servicii excepţionale în cultură, în anul 2000.