Cristian Iftode (n. 1979) este cadru didactic al Facultatii de Filosofie din Universitatea Bucuresti si doctor in filosofie al aceleiasi universitati, din 2007, cu o teza despre Rolul analogiei in elaborarea metafizicii aristotelice. A publicat Metafora si dsicursul metafizic (Ed. Antet, 2002), precum si o serie de studii si articole consacrate, cu precadere, istoriei ideilor si filosofiei morale. A colaborat la realizarea volumului colectiv Pentru ce istoria filosofiei? (Ed. Paideia, 2003) si este coautor al lucrarii Aristotel. Program filosofic si prelungiri doctrinare (Ed. Universitatii din Bucuresti, 2006).
Exista anumite ratiuni de ordin cultural, istoric si poate chiar strict filosofic, girand o semnificativa schimbare a statutului si caracterului filosofiei, cu multe secole in urma? Am pierdut ceva esential pe parcurs, si anume insasi calea, modalitatea concreta de a converti doctrina in practica de viata? De a intelege rolul reflectiei filosofice si finalitatea exercitiului filosofic? Si daca da, mai pastram inca sansa de a practica filosofia „ca pe vremuri”, in Antichitatea greco-latina, ori e vorba de ceva iremediabil compromis...?