Premiul Goodreads Choice pentru cea mai bună carte pentru copii
Când lumea este în pericol, trei personaje surprinzătoare vin în ajutorul ei: un semizeu confuz care și-a pierdut memoria, un altul despre care se zice că se trage din eroi străvechi, dar este extrem de neîndemânatic în luptă, și o eroină asupra căreia a fost aruncat un blestem. Este vorba despre Percy Jackson, Frank Zhang și Hazel Levesque, care continuă aventurile din seriile scrise de Rick Riordan.
Peripețiile din al doilea volum al seriei Eroii Olimpului sunt descrise cu umorul specific lui Rick Riordan: întâlnim gorgone deghizate în vânzătoare de la supermarket, care vând hotdogi, amazoane care își au sediul în clădirea companiei Amazon, iar zeul morții verifică ce suflete mai poate răpi pe o aplicație de pe iPad și discută pe Skype cu Pluto.
În timp ce narațiunea include lungi descrieri, amintiri și vise, există o mulțime de întâmplări redate pe repede înainte, incluzând lupte cu inamici incredibili, la fel ca și momente de destindere comice. De-a lungul cărții, cititorii o să învețe mai multe despre zeii Romei Antice și despre legiunile romane. Fanii vor avea multe motive de bucurie deoarece Percy și aliații săi se apropie de împlinirea Profeției celor Șapte. – Carolyn Phelan Booklist
„Riordan folosește jocuri de cuvinte, glume și ironii subtile în această poveste captivantă.“ – Sunday Telegraph
„O îmbinare extraordinară de mitologie și contemporaneitate.“ – Eoin Colfer, autorul serieiArtemis Fowl