sinaxar
nimic geamuri ude tăcere mai înainte de a începe
prelungirea dezamăgirii deznădejdiei fricii
prăbușirea în pat, nesomnul, ajutorul venit prea târziu…
cu sângele ăsta îngroșat trebuie să scriu
să mânjesc spaţiile virtuale, pereţii relectorizanţi
ai lumii mele în care greul e dus de timp
în care totul ameninţă să se sfârșească pentru că
nimic nu mai poate începe
să siluiesc silabe să târăsc după mine rime
împerecheri moarte, împreunări nereușite
din care cu braţele înainte și scuturându-se de sânge
ca un câine ud ţâșnesc spre mine
feţi nenăscuţi cu platoșele lor strălucitoare
de ţipete…