Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      ×

      Dragi clienți, depozitul nostru se mută în casă nouă. Vă cerem scuze pentru variațiunile de stocuri. Vă mulțumim pentru înțelegere

      raft
      Gandire rapida, gandire lenta
      Gandire rapida, gandire lenta

      Gandire rapida, gandire lenta

      6.6 / 10 ( 223 voturi)
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2012
      Editura:
      Tip coperta:
      Paperback
      Nr. pagini:
      752
      Traducatori:
      ISBN:
      9786068360157
      Dimensiuni: l: 14.5cm | H: 20.5cm
      Adaugă în coș
      9900
      Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Daniel Kahneman ne poartă într-o călătorie inovatoare prin ascunzişurile minţii şi ne explică cele două sisteme care conduc modul nostru de a gândi. Sistemul 1 este rapid, intuitiv şi emoţional; Sistemul 2 este mai lent, mai deliberativ şi mai logic. Kahneman prezintă capacităţile extraordinare – şi, deopotrivă, erorile şi biasurile – gândirii rapide şi dezvăluie influenţa omniprezentă a impresiilor intuitive asupra gândurilor şi comportamentelor noastre. Impactul aversiunii faţă de pierdere şi al excesivei încrederi de sine asupra strategiilor corporatiste, dificultăţile previziunii a ceea ce ne va face fericiţi în viitor, efectul profund al biasurilor cognitive asupra mai tuturor activităţilor noastre, de la jocul la bursa de valori până la planificarea vacanţei următoare – fiecare dintre acestea se pot înţelege numai cunoscând modul în care cele două sisteme ne modelează judecăţile evaluative şi deciziile noastre.

      Cartea ne oferă explicaţii practice şi lămuritoare ale modului în care se iau deciziile atât în afaceri, cât şi în viața de zi cu zi – arătându-ne cum putem utiliza diferite tehnici pentru a ne feri de stângăciile mintale care adeseori ne vâră în bucluc. Gândire rapidă, gândire lentă vă va schimba modul în care gândiţi despre gândire.

      „Daniel Kahneman se numără printre cei mai influenţi psihologi din istorie şi cu siguranţă este cel mai important psiholog în viaţă. Are darul de a scoate la iveală trăsături remarcabile ale minţii omeneşti, multe dintre ele devenind între timp texte clasice de manual şi părţi ale ştiinţei convenţionale. Opera lui a remodelat psihologia socială, ştiinţa cognitivă, studiul raţiunii şi al fericirii şi economia comportamentală, domeniu la a cărui lansare a contribuit împreună cu colaboratorul său Amos Tversky. Apariţia acestei lucrări este un eveniment major.” STEVEN PINKER, profesor de psihologie la Universitatea Harvard şi autor al cărţilor How the Mind Works şi The Better Angels of Our Nature

      „Aceasta este o carte de referinţă în gândirea socială, de acelaşi calibru cu Avuţia naţiunilor de Adam Smith şi Interpretarea viselor de Sigmund Freud.” NASSIM NICHOLAS TALEB, autor al cărţii The Black Swan

      „Gândire rapidă, gândire lentă se adresează celor interesați de psihologie, economie, investiții și felul în care omul ia decizii, propunându-și să ridice nivelul conversației curente și să îi facă pe oameni să gândească mai complex atunci când judecă deciziile altor persoane. O carte fundamentală și o lectură obligatorie pentru cei interesați de modele de decizie și felul în care gândesc oamenii.” PÉTER BARTA, Director Executiv, Fundația Post-Privatizare

      Media

      "E cartea citată în aproape toate cărțile pe care le-am citit în ultimii doi ani. Este esențiala dacă vrei să înțelegi de ce nu se comportă oamenii rațional atunci când iau decizii. Sistemul 1 (rapid, intuitiv și emoțional) e în competiție permanentă cu Sistemul 2 (mai lent, deliberativ, logic) în a conduce modul în care gândim. O carte care se citește ca un manual, cu creionul în mână."

      Ciprian Ouatu, Consultant Ascendis


      Daniel Kahneman este laureat al premiului Nobel pentru crearea unei întregi discipline, aceea a economiei comportamentale. Cartea e lui este din categoria celor pe care le ținem pe măsuța de cafea sau pe birou, e din categoria partenerilor de încredere care ne deschid ochii și ne ghidează constant. Poate cea mai bună carte despre decizii și incertitudine, Gândire rapidă, gândire lentă face lumină în propriile noastre procese de gândire. Când înțelegem cât de mult funcționăm pe ”pilot automat” (gândire rapidă) și cât de tare ne înșelăm în legătură cu evaluarea riscului, cu ceea ce ne face fericiți, cu motivațiile și opiniile noastre despre lume și realitate, putem, în sfârșit, să avem de ales. Kahneman nu e neapărat optimist: faptul că înclinațiile noastre devin evidente nu înseamnă că le putem elimina cu totul. Dar înseamnă că putem da o mai mare șansă ”gândirii lente”, acelui mecanism conștient de dubiu, întrebări, investigație, mize calculate de care avem nevoie pentru a naviga vremuri incerte.

      Andreea Roșca | carte recomandată în cadrul Raftului The Vast & Curious

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.