Cartea de faţă este un ghid creat special pentru adolescenţi, ajutându-i să înţeleagă de ce un prieten de-al lor şi-ar putea dori să-şi facă rău şi arătându-le tot ce trebuie să ştie despre depresie şi sinucidere, precum şi despre apropiaţii care nu mai văd nicio cale de ieşire din situaţiile cu care se confruntă. Adolescenţii vor învăţa, de asemenea, să comunice cu cineva care are gânduri negative sau iraţionale şi vor deprinde abilităţi şi tehnici eficiente pentru circumstanţe de acest gen.
Dacă tu însuţi te găseşti într-o astfel de situaţie, această carte ţi se adresează. Vei învăţa cum să faci faţă greutăţilor, gândurilor triste şi senzaţiei că nu poţi depăşi problemele prin care treci. Vei vedea că există soluţii, cea mai la îndemână fiind să accepţi sprijinul pe care ţi-l acordă ceilalţi când ceri ajutor.
Zbucium, sentimente neîmpărtăşite, dor de părinţi, singurătate, gol. Faţete ale adolescenţei despre care vorbim puţin şi pe care le ascundem adesea. Să ne închipuim o pasăre captivă, cu aripile prinse sub greutăţi. Nu poate zbura şi suferă, crezând că nu există cale de a scăpa de acele poveri. Să ne gândim acum la cel de lângă tine. Poate observi umbra de tristeţe care îl însoţeşte, de la o vreme, mereu. Nu mai iese cu prietenii, e retras, distant. Nu se mai preocupă de el. Acestea pot fi semnele unei suferinţe adânci, neîmpărtăşite. Dacă la ele se adaugă şi gânduri pe care ţi le spune, cum ar fi: „Vreau să termin cu tot“, atunci înseamnă că trebuie să-i acorzi o atenţie deosebită. Este posibil ca suferinţa sa să fie copleşitoare şi să-l facă să se gândească la o rezolvare radicală pentru neputinţele din prezent.