Un oras care-si datoreaza cea mai mare parte a stralucitoarelor comori înfatisate cu generozitate turistului de astazi celor aproape sase secole si jumatate de dominatie habsburgica (1278-1918), Viena, capitala neoficiala a spatiului desemnat cândva de istoriografie ca Mitteleuropa, va adasta pentru totdeauna în inimile celor care se vor fi bucurat de privilegiul de a-i fi fost vizitatori. Si, fireste, cu atât mai mult, cu cât sederea în acest oras va fi fost de mai lunga durata, iar descoperirea lui mai amanuntita, mai intensa. Iar comparatia cea mai onoranta pentru orasul acesta n-ar fi decât aceea ca, tripla perspectiva, istorica, culturala si de civilizatie, l-ar recomanda ca pe un demn succesor al Romei antice.
Tentativele esuate de cuceriri ale turcilor (secolele XVI-XVII), atingerea valului eurorevolutionar de la 1848, prabusirea imperiului cezaro-craiesc la sfârsitul Marelui Razboi si Anschluss-ul hitlerist sau ocupatia aliata de la sfârsitul celei de-a doua conflagratii mondiale, momente de cumpana traversate de-a lungul vremurilor de oras, nu au izbutit sa-i stirbeasa cu nimic din renume, nu i-au împutinat magneticele atractii. Si asta poate pentru ca, în fond, asupra tuturor principalilor actori ai unor asemenea evenimente de rascruce (agresori, ocupanti, dar, mai cu seama, locuitori si stapânitori autohtoni ai sai), mai presus de patimile belicoase sau ambitiile de marire, ca ultima limita a constiintei, a actionat farâma de convingere ca un asemenea oras, în fiecare etapa cu o zestre si mai sporita – grandioasele palate, colectiile, galeriile si muzeele de arta, spatiile exorbitante destinate recreerii sau cele intrate în Patrimoniul Mondial Culturel si Natural UNESCO, cafeneau vieneza si, nu tocmai în ultimul rând, rolul de muza jucat în opera atâtor compozitori de prim rang, valsul si sezonul balurilor –, pur si simplu merita si trebuie sa dainuie, în chip de simbol-bastion al civilizatiei europene, o afirmatie la limita dintre impresie si obsesie, dar cu atât mai mult de luat în seama.
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2008
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
160
ISBN:
9789737482631
Dimensions: l: 11cm | H: 16cm
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
