„Adevăratul scop al călătoriei este de a vedea, experimenta, simți și cunoaște locuri îndepărtate, pentru ca apoi să înțelegem mai bine ce înseamnă «acasă», cultura noastră și noi înșine.“ John Man
Există peisaje, experiențe și sentimente care pot da un alt curs existenței noastre. Poate cineva să rămână același în fața Everestului, Marelui Canion, mănăstirilor de la Meteora sau templelor din Kyoto? Descoperiți cele mai frumoase locuri din lume, continent după continent, din America până în Australia. Fiecare capitol prezintă o destinație, cu atracțiile ei speciale și cu sfaturi utile, de la cea mai bună perioadă de vizitare până la ce să luați în bagaj. Hărțile vă ajută să găsiți obiectivele principale, iar fotografiile extraordinare vă vor convinge că acestea merită vizitate.
Marea Barieră de Corali, Drumul Incașilor, Insulele Galapagos, Provence, Hawaii, Valea Marelui Rift, fiordurile din Norvegia... toate vă așteaptă să le descoperiți.