„Nostalgia sicilianului Salvatore Quasimodo (1901-1968), laureat, in 1959, al premiului Nobel pentru literatura, include un regret ca o vinovatie sublimata, o durere de a nu fi gasit un ideal modus vivendi al poeziei si al prezentei siciliene. Plangere dupa Sud, una dintre culmile poeziei sale, impresionanta printr-o extrema acuitate lirica, are de aceea subtextul pregnant al parerii de rau: am optat pentru viata generoasa, pentru dragoste, pentru liniste, pare sa spuna acest subtext, am naufragiat, uitand insa ostrovul ce mi-a luminat copilaria, abandonandu-l pe totdeauna cadentei sale tragice, intre farmec inefabil si spectrala mizerie. (...)
Quasimodo este unul dintre poetii a caror opera poarta pecetea desavarsitei unitati intr-un asemenea grad, incat poemele se pot lipsi de titluri, devenind simple elemente ale intregului operei sale. Aceasta este o caracteristica a poeziei contemporane, iar o alta, prezenta in egala masura in opera lui Quasimodo - mai cu seama in volumele de dupa razboi - este acea simplitate cu efecte atat de stranii si de neasteptate, care domina poetica moderna.“ - A.E. Baconsky