,,I s-a spus CFR sau Locomotiva. I se spune Rapid. Nume cuminţi, dar nu întru totul potrivite. Echipa ar fi trebuit să se cheme altfel, în logica mijlocului de transport cu care circulă: montagne russe. De ce? Fiindcă Rapid are de mult o problemă de altitudine. E când sus, când jos, brusc şi fără menajamente, cu stomacul în gât şi inima cât puricele. Ba chefuieşte la „Luther” sau la „Mercur”, ba îşi plânge în pumni după o nefăcută prin provincie. Ba o toacă pe Ujpest, ba pierde cu Arieşul Turda. Şi cât parfum în paginile acestea semnate de un Ioan Chirilă pitulat sub identitatea desenatorului la calea ferată Ion T. Ion. Cât frison picant şi picaresc. Câte poveşti şi figuri. Risipitor până la inconştienţă sau vesel ca un copil pe gârlă, dând cu piciorul norocului şi făcând naveta între A şi B, Rapid e mereu subiect de film sau de roman. Lumea Rapidului e un amestec de curtea miracolelor, depou filtrat prin fum şi Obor gălăgios. E lumea lui Berilă şi Parpală, e lumea isprăvilor astronomice şi uneori gastronomice. O lume în care azi bei mazagran de la gheaţă şi mâine ţi se arestează patru jucători înaintea unui meci cu echipa puterii. O lume în care represaliile politice sunt contracarate diplomatic şi şugubăţ. Doar în lumea asta, în toiul unui meci la discreţie, un rapidist îşi îndeamnă adversarul să marcheze fiindcă e ziua lui. Doar aici Cupa României e văzută ca un „stilet în soare”. Doar aici pierzi când ai câştigat şi câştigi când ai pierdut. Doar aici nocturna (de pe Romcomit) constă în becuri pe care le mai sting uneori şuturile jucătorilor, spre a fi înlocuite în pauză de electricieni. E lumea prinţului Baratky şi a fachirului Ozon, a lui Filote cel manierat şi a artistului Nichi Dumitriu, cel cu driblarea portarului până la scoaterea lui din teren, până la groapa de sărituri. E lumea lui Auer şi Bauer – şi vai de cel care, venit de undeva din afară, îi încurcă sau îi ignoră. E o lume pe care Ioan Chirilă o rescrie cu vervă de cronicar şi cu talent de scriitor. În fine, e lumea unei echipe al cărei proces-verbal de înfiinţare e scris cu cerneală violet, semn că se bănuia încă de atunci înfrăţirea, peste decenii, a două echipe care „se iubesc la infinit”.”
Radu Paraschivescu
,,Glasul roților de tren este, în realitate, cartea Genezei. A genezei Rapidului și rapidismului. De la pânza vișinie <<pentru că așa a vrut croitoreasa>> și strungarii de la Grivița, până la titlul din 1967, atunci când <<Rapid a câștigat campionatul cu o echipă de cartier>>.
Glasul roților de tren nu e o carte de povești, ci o carte de poveste. Încurajați copiii sa citească aceasta poveste, pentru a înțelege ce este și despre ce este de fapt fotbalul. Copilul care va fi citit povestea asta pana la ultimul ei paragraf, va fi facut, fara sa știe, primul pas pe drumul devenirii rapidiste. Adica al emoției fundamentale a fotbalului.”
Bogdan Tudor,
suporter rapidist
,,Impreuna suntem de neclintit!”
Liviu Ungurean, alias Bocciu,
Liderul Galeriei Rapid
Despre autor
Ioan Chirilă s-a născut pe 25 octombrie 1925 în orașul Ismail din sudul Basarabiei, o localitate care aparține în prezent Ucrainei.
În anul 1940, la vârsta de 15 ani, Ioan Chirilă a trecut Dunarea, împreună cu familia sa, și s-a stabilit în orașul Galați, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la București, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949.
Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, pentru ca din anul 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular“ - transformat după Revoluție în „Gazeta sporturilor“. La acest cotidian sportiv, Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior editor la cotidianul „Pro Sport“. A participat la nouă turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară.