Când Cezar Petrescu, autorul atâtor romane cu atât de diverse surse de inspiraţie şi cu atât de diverse posibilităţi de investigaţie, ne-a anunţat că va scrie un roman intitulat „GRETA GARBO”, l-am privit cu neîncredere şi mirare.
— Cum? După „Întunecare” şi „Comoara Regelui Dromichet”, după „Baletul mecanic” şi „Calea Victoriei”, după „Simfonia Fantastică” şi „Scrisorile unui răzeş”, un roman care se intitulează „Greta Garbo”? Ce poţi scrie într-un roman, care se numeşte „Greta Garbo”?
„Tocmai – mi-a răspuns Cezar Petrescu, zâmbind cu acea placidă candoarea cu care rosteşte adevărurile cele mai teribile – tocmai fiindcă am scris Întunecare şi Comoara Regelui Dromichet şi Baletul Mecanic şi Simfonia Fantastică şi Scrisorile unui răzeş şi La Paradis general şi Drumul cu Plopi şi Omul din vis şi Omul care şi-a găsit umbra şi Kremlin şi Plecat fără adresă, tocmai pentru acest fapt, trebuie să scriu neapărat, am datoria să scriu, şi un roman care se numeşte Greta Garbo... Căci n-ai observat? Din ceea ce am făcut până acum, din ceia ce se lămureşte că am făcut până acum, nu observi care e profesiunea mea de credinţă scriitoricească? Înregistrez realitatea. O înregistrez parcelat. Articulez o realitate cu alta, o problemă socială sau psihologică, cu alta. Un roman cu altul. Toate vor alcătui o frescă. O frescă a epocii, cu problemele ei şi cu realităţile ei. Iar fiindcă problemele şi realităţile sunt diverse, diverse sunt şi subiectele mele, divers şi tonul, diversă şi atmosfera, divers şi scrisul... N-ai observat, că fiecare carte a mea, conţinea sâmburele contrariului, adică tocmai al romanului care avea să-i urmeze? Contradicţia e numai aparentă. Mă recreez de-o carte, de atmosfera unei lumi, închizând uşa cu zăvorul în urmă şi intrând pe altă uşă în altă lume, cu altă atmosferă. Între Întunecare şi Baletul Mecanic, între Scrisorile unui răzeş şi Kremlin, între Comoara regelui Dromichet şi La Paradis General, contradicţia e numai aparentă – de fapt sunt contrastele aceleiaşi lumi, unde mă simt totuşi la mine acasă, fiindcă tu ştii că eu am trăit viaţa, orice fel de viaţă, de la aspiraţiile cele mai înalte până la căderile cele mai de jos... Şi voi scrie Greta Garbo, fiindcă e un caz reprezentativ, un fenomen de depersonalizare caracteristic epocei, o dramă şi o comedie dacă vrei, tot atât de semnificativă pentru epocă şi tot atât de ispititoare pentru un romancier, cum ţi s-a părut ţie că merită să fie scris un roman ca Întunecare, Comoara Regelui Dromichet sau Baletul Mecanic. Voi serie romanul Greta Garbo, romanul unei victime foarte curente a fascinării pe care o reprezintă lumea Hollywood-ului şi al deformaţiei sufleteşti care face ravagii în anumite suflete şi vieţi, tocmai aşa cum scriu romanul Apostol al învăţătorilor, romanul Oraş patriarhal, al vieţii de provincie, romanul 1907 al revoluţiei ţărăneşti, romanul Taina a şasea, al căsătoriei... Întru cât socoţi, că unul e mai puţin vrednic de luare aminte decât celălalt? Întrucât o viaţă, e mai puţin interesantă, dramatică şi reprezentativă decât cealaltă?...
„Tocmai – mi-a răspuns Cezar Petrescu, zâmbind cu acea placidă candoarea cu care rosteşte adevărurile cele mai teribile – tocmai fiindcă am scris Întunecare şi Comoara Regelui Dromichet şi Baletul Mecanic şi Simfonia Fantastică şi Scrisorile unui răzeş şi La Paradis general şi Drumul cu Plopi şi Omul din vis şi Omul care şi-a găsit umbra şi Kremlin şi Plecat fără adresă, tocmai pentru acest fapt, trebuie să scriu neapărat, am datoria să scriu, şi un roman care se numeşte Greta Garbo... Căci n-ai observat? Din ceea ce am făcut până acum, din ceia ce se lămureşte că am făcut până acum, nu observi care e profesiunea mea de credinţă scriitoricească? Înregistrez realitatea. O înregistrez parcelat. Articulez o realitate cu alta, o problemă socială sau psihologică, cu alta. Un roman cu altul. Toate vor alcătui o frescă. O frescă a epocii, cu problemele ei şi cu realităţile ei. Iar fiindcă problemele şi realităţile sunt diverse, diverse sunt şi subiectele mele, divers şi tonul, diversă şi atmosfera, divers şi scrisul... N-ai observat, că fiecare carte a mea, conţinea sâmburele contrariului, adică tocmai al romanului care avea să-i urmeze? Contradicţia e numai aparentă. Mă recreez de-o carte, de atmosfera unei lumi, închizând uşa cu zăvorul în urmă şi intrând pe altă uşă în altă lume, cu altă atmosferă. Între Întunecare şi Baletul Mecanic, între Scrisorile unui răzeş şi Kremlin, între Comoara regelui Dromichet şi La Paradis General, contradicţia e numai aparentă – de fapt sunt contrastele aceleiaşi lumi, unde mă simt totuşi la mine acasă, fiindcă tu ştii că eu am trăit viaţa, orice fel de viaţă, de la aspiraţiile cele mai înalte până la căderile cele mai de jos... Şi voi scrie Greta Garbo, fiindcă e un caz reprezentativ, un fenomen de depersonalizare caracteristic epocei, o dramă şi o comedie dacă vrei, tot atât de semnificativă pentru epocă şi tot atât de ispititoare pentru un romancier, cum ţi s-a părut ţie că merită să fie scris un roman ca Întunecare, Comoara Regelui Dromichet sau Baletul Mecanic. Voi serie romanul Greta Garbo, romanul unei victime foarte curente a fascinării pe care o reprezintă lumea Hollywood-ului şi al deformaţiei sufleteşti care face ravagii în anumite suflete şi vieţi, tocmai aşa cum scriu romanul Apostol al învăţătorilor, romanul Oraş patriarhal, al vieţii de provincie, romanul 1907 al revoluţiei ţărăneşti, romanul Taina a şasea, al căsătoriei... Întru cât socoţi, că unul e mai puţin vrednic de luare aminte decât celălalt? Întrucât o viaţă, e mai puţin interesantă, dramatică şi reprezentativă decât cealaltă?...
Acestea spunând, Cezar Petrescu şi-a luat pălăria, a plecat, s-a închis în casă şi a scris romanul.
Acum îmi pare că nici el, nici eu, nici lectorul, nu au de ce să regrete că s-a ţinut de cuvânt.
Acum îmi pare că nici el, nici eu, nici lectorul, nu au de ce să regrete că s-a ţinut de cuvânt.
Pamfil Şeicaru