Cartea spune povestea unei ucenicii contemporane, între un tânăr în vârstă 24 de ani și un academician în vârstă de 89 de ani. În decursul a doi ani, tânărului îi este insuflat gustul pentru infinitul pe care îl reprezintă viața.
Un tânăr nu e niciodată o pagină albă. Trebuie doar să descoperim ce este scris pe matale, îi spune la un moment dat profesorul Mircea Malița lui Teodor Onea, într-unul dintre multele lor „Dialoguri”, avute în timpul celor doi ani în care se petrec minunatele întâmplări, povestite în cartea de față.
Cartea este o întrepătrundere de jurnal, memorii, impresii personale, mărturii oficiale, intimitate academică și pace domestică, realitate frustă și diafană lume a ideilor înalte. Ea este, deopotrivă, povestea devenirii și transformării unui „învățăcel”, dar și „cântecul de lebădă” al unei uriașe personalități, care a marcat cu prezența sa – de multe ori neștiut și necunoscut – evoluția țării, dar și destinul și multora dintre noi.
Teodor a fost, timp de doi ani, „ultimul secretar” al profesorului Mircea Malița și, chiar dacă unora comparația li se poate părea puțin forțată, nu a fost cu nimic mai prejos în îndeplinirea acestei dificile și delicate poveri, decât au fost un Vladimir Bulgakov, pentru Tolstoi, sau un Johann Peter Eckermann, pentru Goethe. Fiecare om se naște pe lume odată cu menirea sa, spunea profesorul Malița. Convingerea mea este că, pentru Teodor, menirea lui a fost să poată absorbi ca un burete și acum să ni le împărtășească și nouă, ideile, gândurile și trăirile din crepusculul vieții unuia dintre marii intelectuali români. Și, fie și numai pentru aceasta, trebuie să îi mulțumim și să îi iertăm eventualele stângăcii, inerente acestui demers.