Un ghid practic de gestionare a atenției – resursa cea mai puternică pe care o deții ca să-ți duci la îndeplinire sarcinile, să devii mai creativ și să ai o viață împlinită.
Deși creierul uman are dificultăți în îndeplinirea simultană a mai multor sarcini, astăzi ne simțim aproape obligați să apelăm la multitasking, în încercarea de a realiza cât mai mult într-un timp cât mai scurt. Potrivit celor mai noi cercetări neuroștiințifice, creierul are două moduri de lucru care ne ajută să ne folosim eficient atenția: hiperfocus, fundamentul unei productivități sporite, și focusare dispersată, favorabilă creativității. Cartea de față te ajută să accesezi fiecare dintre cele două moduri mentale, astfel încât să te poți concentra mai bine, să gândești mai clar și să lucrezi mai eficient:
* identifică și abordează cele patru tipuri principale de distrageri și întreruperi;
* stabilește-ți un mediu fizic și mintal curat, în care să lucrezi;
* apelează la multitasking strategic;
* învață când trebuie să fii atent și când să-ți lași mintea să hoinărească;
* păstrează-ți motivația și lucrează mai puține ore pentru a deveni mai productiv.
Chris Bailey este absolvent al Universității Carleton din Ottawa și a devenit expert în productivitate după ce a efectuat cercetări intensive și zeci de experimente al căror subiect a fost chiar el, în căutarea celor mai bune metode de creștere a eficienței. Chris scrie despre productivitate pe site-ul său personal Alifeofproductivity.com, iar activitatea lui a fost prezentată în New York Times, Huffington Post, Fast Company și Lifehacker