Iluzia cunoasterii

Oamenii au construit societăți și tehnologii de o complexitate extraordinară, dar cei mai mulți dintre noi nu știm nici măcar cum funcționează un pix sau o toaletă. Cum am realizat atât de mult în pofida faptului că înțelegem atât de puțin? Steven Sloman și Philip Fernbach, experți în științe cognitive, susțin că supraviețuim și prosperăm în ciuda carențelor noastre mintale deoarece trăim într-o comunitate cognitivă bogată. Cheia inteligenței noastre se află în oamenii și lucrurile care ne înconjoară. Constant extragem informațiile și expertiza care sunt stocate în afara capetelor noastre: în corpurile noastre, în lucrurile aflate în posesia noastră și în comunitatea cu care interacționăm – și, de obicei, nici măcar nu ne dăm seama de acest lucru.

Mintea omenească este deopotrivă sclipitoare și jalnică. Am supus focul, am creat instituții democratice, am pus piciorul pe Lună și am reconstituit genomul. Cu toate acestea, cu toții suntem predispuși să comitem erori, câteodată iraționali și adeseori ignoranți. Natura în esență comunitară a inteligenței și a cunoașterii explică motivele pentru care presupunem frecvent că știm mai mult decât cunoaștem în realitate, pentru care este atât de grea schimbarea opiniilor politice și a falselor convingeri și pentru care abordările educației și ale managementului care se axează asupra individului dau greș adeseori. Dar mințile noastre deschise către colaborare ne dau, de asemenea, posibilitatea de a face lucruri uimitoare. Această carte susține că adevăratul geniu poate fi găsit în modalitățile în care creăm inteligența folosind comunitatea din jurul nostru.

Iubesc această carte. O abordare sclipitoare, care îți deschide ochii, făcându-te să înțelegi cât de puțin știe fiecare dintre noi și cât de mult cunoaștem cu toții laolaltă. Este nemaipomenită și, de asemenea, foarte amuzantă. Citiți-o!