Romanul „Imi dau voie sa ma iubesti” este o poveste de viata reala, in care personajele principale traiesc o rascolitoare poveste de dragoste.
Inca din primul capitol al romanului o cunoastem pe eroina cartii, Angela, o artista in cautarea perfectiunii artistice, reprezentata de gasirea unui profesor de canto foarte bun, care sa o ajute sa faca trecerea de la folclor la muzica asiatica. Profesorul de canto trece peste relatia strict profesionala si incearca sa declanseze emotia Angelei, sa o determine sa-si abandoneze inhibitiile si amintirile relatiilor sentimentale din viata aceea, relatii care exercita un impact negativ asupra implicarii ei in proiectul Teresa.
Intre Angela si profesorul Tudor se naste o poveste de dragoste intensa, presarata cu scene de dragoste, impecabil construite, dar si cu confesiuni reciproce, in timpul carora cei doi devin pacienti si terapeuti deopotriva.
„Suntem atat de aproape unul de celalalt, aproape goi. Mintea mea e plina de el.Ma trage catre trupul sau. Ma lipeste de el de el miscand continuu si tandru mainile pe corpul meu.Buzele ii sunt lipite de ale mele…Da, sunt captiva sentimentelor, imi ridica usor capul si ma priveste.Bataile inimii lui imi rasuna in ureche.”
Fiecare dintre ei ascunde traume adanci din trecut care ii impiedica sa isi traiasca iubirea in mod liber. Trecutul le pune si unuia si altuia piedici.
„Ma simt cu creierul infasurat.Cred ca e de la vinul la care am renuntat si de la sampanie: abstinenta si tentatie , ma zbat intre aceste doua limite si nu reusesc sa ma inalt deasupra lor.”
Desi viata pianistului este, in aparenta, simpla si lipsita de griji, asa cum crede la inceput Angela, aceasta va afla ca de fapt el a trecut prin incercari grele care l-au determinat sa isi modifice personalitatea.
De asemenea, autoarea cartii Teresa Tina stapaneste arta transfigurarii emotiei in cuvinte, prin pasaje de un lirism ce pare desuet, dar autentic, cum ar fi scrisoarea fiului catre mama sa. Iubirea lor este insa plina de suisuri si coborasuri, de neincredere, de teama, de dorinta de a gasi perechea ideala din partea Angelei dar si teama ca nici acest barbat nu se ridica la inaltimea increderii investite in el.
Intr-un acces de sinceritate, pianistul isi dezvaluie trecutul, goana permanenta dupa senzatii noi, nu dupa iubire ceea ce ii adanceste Angelei confuzia si teama ca ar putea fi ranita. Lipsa prea vremelnica a tatalui, plecat intr-o alta lume de unde nu se mai poate intoarce decat cu gandul , avea sa-l priveze pe copil, pe viitorul pianist de multe bucurii ale copilariei si adolescentei.
Indemnul Dianei, prietena ei, de a-si trai clipa nu o salveaza de suferinta si neincrederea in cel pe care il iubea, in ciuda tuturor avertismentelor ratiunii ei. De aceea simte ca singurul refugiu este in arta, in muzica sau inscris.
Acest roman este un miracol al iubirii si al drumului de la inima la minte, dar mintea nu care ne minte, se autoiluzioneaza, ci aceea care rationeaza, judeca, releva intelepciune, chibzuinta si inteligenta, imaginatie si fantezie.