Imitatiunea lui Cristos

Imitaţiunea lui Cristos vorbeşte atît de frumos de la sine, încît s-ar putea dispensa de orice prezentare. Cîteva cuvinte nu vor fi totuşi inutile, pentru a oferi cititorului nostru o cît de sumară orientare în fundalul istoric şi sensul acestei opere, una din marile cărţi ale umanităţii, floare a darurilor, distilînd unele dintre cele mai alese arome ale spiritualităţii creştine dintotdeauna. Apărută şi circulată, iniţial, sub formă de copii manuscrise, puţin înainte de invenţia tiparului, în acel veac al XV-lea, - care graţie descoperirii lui Gutenberg, avea să revoluţioneze mijloacele comunicării şi ale culturii scrise -, Imitatio Christi a beneficiat, îndată după ieşirea de sub teasc a primelor biblii, de un număr atît de impresionant de ediţii, încît a ţine socoteala lor ar însemna a înşirui cifre rivalizînd, poate, doar cu cele reflectînd nenumăratele reeditări ale sfintelor Scripturi, în cele mai diverse limbi ale pămîntului. Într-adevăr, foarte aproape de Biblie şi Evanghelii, Imitaţiunea lui Cristos se dovedeşte a fi dobîndit, de-a lungul epocilor, statutul unei cărţi ce nu cunoaşte învechirea, rămînînd - de cinci veacuri încoace -, mereu proaspătă şi la fel de actuală, în pofida trecerii timpului şi a diversităţii ariilor în care şi-a iradiat mesajul.

Versiunea prezentă, care a urmat îndeaproape textul latin al ediţiei F. J. Desbillons, cu unele lecţiuni ale ediţiei J. Valart (1773), s-a confruntat constant cu interpretări româneşti, mai vechi şi mai noi, propunîndu-şi mai înainte de orice să găsească tonul just în comunicarea admirabilei substanţe a originalului: evitînd, pe cît posibil, atît excesul de modernisme cît şi formele arhaizante supărătoare, străduindu-se să arunce, cu alte cuvinte, o punte cît mai firească peste veacuri şi tradiţii de cultură, operînd cu fluenţă necesara joncţiune între vechi şi nou, în spiritul eternei tinereţi a mesajului acestei capodopere, cu care creştinul de pretutindeni continuă să se simtă, astăzi ca şi ieri, contemporan. (Andrei Brezianu)