Impartasirea Continua Cu Sfintele Taine

In urma cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Brasov, incheia redactarea primului Manual de Impartasire continua care isi propunea restabilirea sensului apostolic si patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim in 1777, manualul s-a izbit de rastalmaciri si a starnit polemici. In 1783 a intervenit in dezbatere si Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Impartasirea continua, relansand o aprinsa controversa care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenica a tinut in tot acel rastimp o serie de sinoade si a emis nenumarate scrisori si documente oficiale.
Data fiind uitarea acestor texte si a altor surse esentiale, sensul deplin al pledoariei monahilor traditionalisti — stigmatizati drept „colivari”, reprimati si ulterior reabilitati — n-a fost si nu este inca pe deplin sesizat pana astazi. In ultima instanta, ei nu voiau decat sa restaureze etosul crestinismului apostolic si al Bisericii vechi — etos pascal, in acelasi timp euharistic, ascetic si martiric. Dincolo de recuperarea istorica a acestei dispute, semnificatia ei pentru practica liturgica actuala este de o actualitate perena si stringenta.
Precedandu-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ica jr restituie in volumul de fata, pentru prima data intr-o limba moderna, intreg dosarul controversei si principalele marturii ale Traditiei in aceasta problema de maxima importanta pentru viata Bisericii dintotdeauna.