Orele trecusera. Se crapa de ziua cand Ioakum si Gushwalla se apropiara de Luchumon, privind cu mirare la crengile aproape frante, care sustineau tesatura de „clef de voute” in care atarnau pietre, sageti, sei, coifuri, spade, platose, bidoane, taburete, ba chiar si doua colivii.
„Fugarii, marite Luchumon! Sunt cu totii in mainile noastre...” spuse Ioakim, dupa ce Ziollo atarna de o sfoara un sobolan viu pe care abia ce-l prinsese. Guzganul chitaia si se zvarcolea, facandu-i pe toti sa rada. Clatina toata reteaua de fire si marci, si se parea ca Luchumonul n-ar mai fi avut cum sa agate ceva fara riscul de a prabusi delicata structura.
„Ce fel de marca ai pune acum, Ioakim?”, intreba Caile.
„Marite Luchumon, n-as indrazni sa agat nimic mai greu decat... aceasta pana!”, zise bairacterul, ridicand de pe jos o pana pe jumatate arsa.
„Hm... Dar tu, principesa?”
Suheila se ridica si, fara o vorba, lua de jos o potcoava si o prinse intr-o franghie, undeva la marginea retelei.
„Clef de voute!”, anunta ea, inainte sa se aseze la loc.