George Mihalcea îşi asumă cu lejeritate rolul de prozator glossy, gata să agaţe toate problemele middle class ului inteligent de azi, de la sexualitate până la infidelitate sau dezumanizarea într o societate pusă pe fast forward. Ceea ce nu face totuşi din În mijlocul lucrurilor o colecţie de poveşti scurte cu fiţe, ci o carte în care (auto)ironia, umorul negru şi decupajul intertextual sunt la ele acasă.
Alex Goldiş, critic literar
În compoziţiile lui George Mihalcea, oamenii şi destinele lor suburbane se împletesc în crearea unui univers care se roteşte precum un imens şi neliniştit Cub al lui Rubik. Ne întâlnim mereu în mijlocul lucrurilor, fără să avem timp să ne cunoaştem, descrie un personaj sursa nefericirii perpetue şi, cu fiecare pagină, o altă cameră e trasă în dreptul privirilor noastre, spre a confirma că nu există o soluţie.
Grupate în ultimul capitol, Microficţiunile sunt punctul forte al cărţii. Nu pentru că ar reprezenta un exerciţiu de adaptare a literaturii la epoca Twitter, ci pentru că lovesc cu forţa unor gloanţe, stârnind mici cutremure interioare. Probabil că aşa ne vom aminti viaţa când va fi să nu mai fie.
Adrian Georgescu, jurnalist şi scriitor
„Darwin
Copila trece prin dreptul tuturor cuştilor cu un aer preocupat. E tunsă scurt, are două perle în urechi şi e mult prea serioasă pentru vârsta ei. Taică su o urmează protector şi îi vorbeşte savant despre fiecare animal în parte. Zăboveşte în faţa cuştilor cu cimpanzei agitaţi care se strâmbă la ea şi l ascultă cuminte pe tatăl ei care i spune despre specii şi despre evoluţie.
Apoi, se întoarce spre el şi l întreabă:
Dar dacă noi am apărut din maimuţe, maimuţele de ce n au dispărut după ce am apărut noi?"