„Cu aparatul foto în mână, ca o altă Alice în căutarea inocenței pierdute, autoarea dezvăluie un univers de mari nostalgii, de extaze și de înfricoșări, în care toate lucrurile pot vorbi la persoana întâi despre experiențele lor insolite. O mână atemporală pare să aranjeze totul: destine, granițe, miracole, halucinații și nimeni, niciodată, nu știe unde se sfârșește jocul.
Poemele sale surprind mai ales urmările dezastrelor, deopotrivă ale istoriei și ale inimii omului, când visul evadează înfricoșat din realitate.
Uneori, în asemenea momente, lasă aparatul foto din mână și lipsa de sens se transformă, neașteptat, în rugăciune.”
Dan Verona (prefață)
Născută la București, în 1979, Ada Sofineti și-a însușit mai multe limbi străine și a poposit, datorită misiunii diplomatice a tatălui său, pe mai multe meridiane. După studii începute la Universitatea Tel Aviv, unde este interesată de ebraică, sau la Universitatea „Saint Louis” din Madrid, și-a luat licența („Cum laude”) în Științe Sociale la Universitatea Ciprului din Nicosia, unde urmează și cursuri de masterat în Sociologie Aplicată. A aprofundat arta scrisului la Universitatea Indianopolis, Indiana, SUA, unde a rămas doi ani, împreună cu logodnicul cipriot. Aici și-a luat masterul in literatură, teza ei despre Scriere Creativă, nuvela Vow to the Sea ( Juramântul făcut mării), fiind publicată în revista Universității.
LA FEREASTRĂ
Există o fereastră mică
Într-un colţ din inima mea.
Are perdele albe
Şi o ramă albastră
Asemenea celor de pe insulele greceşti.
Uneori o pot deschide
Şi îmi pot vedea copilăria;
Îmi pot întinde mâna prin ea
Să ating amintiri
Să-i mângâi pe cei dragi plecaţi:
Durează o secundă –
Apoi mâna îmi lunecă prin aer şi dispar.
Pot deschide această fereastră
Ori de câte ori am nevoie;
Uneori, ea se deschide de la sine
În visele mele.
Şi există momente
Când vreau să mă strecor prin ea,
Dar este prea mică –
Nu pot trece dincolo.
Trebuie să rămân în această parte,
În prezent,
Să deschid ferestrele mari
Din casa mea
Pentru a vedea lumea de astăzi.