Slavici publică, în 1921, Închisorile mele, în care evocă viața petrecută în temnița de la Vaț în 1888 - 1889 și în temnițele prin care trece între 1916 și 1920. Viața în temnița de la Vaț are consecințe dintre cele mai importante și cu deosebire asupra sănătății sale. Slavici se descrie, ca personaj, cu destulă detașare, ceea ce nu trebuie trecut cu vederea. Stăpânirea maghiară urmărea prin aruncarea luptătorilor politici în temniță să-i compromită în ochii maselor. Se înțelege că numai aceasta nu se întâmpla, dar mulți nu mai erau în stare, la ieșirea din temniță, să reintre în luptă.
Închisorile mele este compusă, ca și Fapta omenească, sub formă de scrisori, de astă dată adresate unui „prieten din altă lume”, poate Eminescu. Cele două lucrări sunt înrudite și prin caracterul de confesiune. Dar între o confesiune și alta există mari deosebiri. Căci dacă în Fapta omenească Slavici evocă împrejurările în care s-a format ca luptător politic, în Închisorile mele înfățișează însăși lupta sa, îndeosebi politică, și care, prin idealurile urmărite, nu îndreptățea aruncarea în temniță. Aceasta explică de ce confesiunea din Închisorile mele capătă un caracter explicativ. „Scrisorile” sunt polemice, ca și celelalte „amintiri”, dar mai pronunțat critice la adresa realităților social-politice ale vremii.
Dimitrie Vatamaniuc