Inginerii haosului

Inginerii haosului merită un loc de cinste pe lista lecturilor obligatorii pentru toți cei dornici să înțeleagă din ce stofă este croită istoria recentă a lumii occidentale. În urma unei anchete captivante și inedite, Giuliano da Empoli scoate la lumină noua paradigmă a vieții politice globale.

Pe de o parte, autorul oferă publicului larg acces liber la jocurile politice de la cel mai înalt nivel. Aceasta este o carte-avertisment: ești dispus să îți asumi consecințele dramatice ale unei eventuale decizii de a nu-ți exercita dreptul la vot? Pe de altă parte, specialiștii în comunicare, științe politice și sociale au acces la o galerie de personaje pitorești, ideologii și strategii din spatele valului de frică și al campaniilor de ură care au cuprins societatea noastră. Ei sunt „inginerii haosului”. Fără participarea lor extraordinară, liderii populiști n-ar fi ajuns niciodată la putere. Mai peste tot în Europa, ca și oriunde în altă parte, populismul este în deplină ascensiune. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, Boris Johnson, prim-ministrul britanic, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, Matteo Salvini, fost viceprim-ministru și ministru de Interne italian, și-au pavat cariera politică cu gafe, polemici și scandaluri.

Maurizio Santangelo este un subsecretar de stat însărcinat cu relația cu Parlamentul. Nimic neobișnuit până aici, dacă omul politic italian n-ar fi un adept al „teoriei dârelor chimice“ (chemtrails), popularizând ideea potrivit căreia anumite guverne folosesc avioane de linie pentru a răspândi în atmosferă agenți chimici sau biologici nocivi pentru populație. Nici Carlo Sibilia, subsecretar de stat italian de la Interne, nu este genul de om care să se lase păcălit cu ușurință. El susține public că americanii nu au pășit pe Lună, iar aselenizarea nu este decât o farsă pe care nimeni nu are curajul să o demonteze. Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Luciano Barra Caracciolo, preia de la colegii săi apetența pentru spectacolul absurdului, comparând Uniunea Europeană cu Germania nazistă și vorbind despre Hazardul Circular. Această teorie se bazează pe convingerea că niște puteri financiare obscure au abolit sclavia în schimbul unei forme de opresiune mai subtile, bazate pe controlul monedei; în cazul de față, moneda unică euro.

După ce a asistat la Carnaval pe străzile Romei, în urmă cu mai bine de 200 de ani, Goethe spunea că într-un astfel de context oricine poate să facă pe nebunul după cum are chef. Exemplele de mai sus demonstrează că Italia întrece măsura, dar întoarcerea în forță a Carnavalului depășește cu mult granițele peninsulei. Nici nu se consumă bine un eveniment, că acesta este deja eclipsat de un altul, într-o spirală infinită, care captează atenția publicului și saturează scena mediatică. În ochii alegătorilor, defectele liderilor populiști se transformă în calități. Lipsa lor de experiență este dovada că nu fac parte din cercul corupt al elitelor, iar incompetența devine gajul autenticității. Tensiunile pe care le produc la nivel internațional sunt semnul independenței lor, iar fake news-urile care le jalonează propaganda reprezintă marca libertății de gândire.