„Fiecare dintre fragmentele acestei cărți este o lume în sine, iar împreună alcătuiesc țesătura lumii în care trăim noi acum.“
Locuitor al postmodernității, Alec Bălășescu s-a lăsat purtat de fluiditatea lumii noastre actuale și a trăit-o intens și reflexiv (de la Târgoviște și București la Los Angeles, Teheran, Paris, Manama, Istanbul, Vancouver și Hong Kong). Născută dintr-un amestec de uimire, curiozitate și empatie, întrebarea în jurul căreia gravitează scrierile lui este: cum poate fi locuită fluiditatea? Interesul său se află mai ales la nivelul individului și al (re)compunerii vieții cotidiene în condițiile acestor lumi derutant schimbătoare și (neo)conservatoare în același timp.
— Vintilă Mihăilescu, antropolog
Lucid și blând, Alec Bălășescu e un vizionar ce pune oglinda în fața societăților contemporane. Privește curajos în labirintul nostru de „ziduri ale separării“ care declanșează frica, intoleranța, violența. Chestionează fără să judece și de aceea cartea e simultan un semnal de alarmă și un cadou pentru cititori.
— Laura Ștefănuț, jurnalist