Viaţa Fericitului Augustin reprezintă pe toate planurile ei tipul unei existenţe zbuciumate, plină de frământări. E un tumult de pasiuni, în care s-a mistuit energia unui om care a trăit viaţa – morală, religioasă şi intelectuală – pe culmile cele mai înalte. În ordine morală, a gustat în tinereţe, otrava tuturor viciilor, iar după convertirea la creştinism s-a împărtăşit din cele mai scumpe bunuri ale potirului desăvârşirii, lăsându-se mistuit deopotrivă de focul pasiunilor neîngăduite şi de flacăra dorinţelor cele mai sfinte. În latura activităţii sale intelectuale a trebuit să rătăcească multă vreme până când să intre în posesia adevărului. Despre Fericitul Augustin putem spune cu toată îndreptăţirea că a cucerit gloria cu multă trudă şi treptat, urmând firul unei evoluţii intelectuale fireşti, logice şi în progresie crescândă.
Opera şi viaţa acestui om sunt străbătute în întregime de o nepotolită dorinţă de iubire, de un neastâmpărat spirit în căutarea adevărului, de suflul unei aspiraţii nedomolite după fericirea pe care o dă numai dobândirea Binelui Suprem, care este Dumnezeu. Iar acest temperament vulcanic şi dogoritor ca şi soarele Africii, unde a văzut lumina zilei şi a trăit cea mai mare parte din viaţă, nu putea să nu-l conducă în cele din urmă la creştinism, religia iubirii supreme. Aceasta este soarta tuturor firilor aprinse şi hotărâte. Trebuie să ajungă la ţintă! Pe cei „căldicei”, Dumnezeu îi va arunca din gura Sa, după cum spune autorul Apocalipsei, tocmai pentru deficienţa dorinţei şi străduinţei întru cele bune.
Pentru o mai bună înţelegere a gândirii sale, socotim necesară o înfăţişare sinoptică a chipului în care şi-a desfăşurat activitatea în decursul timpului, o expunere succintă a etapelor pe care le-a parcurs până să se oprească definitiv la concepţia creştină. Deplina adeziune şi-o dă numai învăţăturii creştine, pe care, după atâtea pereglinări prin câmpul variat al filosofiei vremii, o îmbrăţişează cu toată puterea sufletului şi pentru totdeauna.