Invierea lui Lazar de-a lungul secolelor. Volumul I (125-1486)

De la cele mai vechi mențiuni ale minunii din Betania până la legendele și dramele liturgice occidentale, de la comentariile Părinților Bisericii la rescrierile antice și medievale, de la arta paleocreștină la Giotto, Caravaggio, Van Gogh și Rouault, călătoria împreună cu Lazăr reface etapele dezvoltării creștinismului, le pune în lumină mizele, legăturile și discontinuitățile.

Lazăr nu este singurul personaj biblic care ne poate permite să scriem și să înțelegem istoria creștinismului dinspre interpretările care i‑au fost date. Și Petru, și Pavel, și Maria Magdalena, fiecare dintre ei poate deschide o astfel de perspectivă. Toți au primit de‑a lungul secolelor identități apocrife, în care s‑au oglindit conștiințele și preocupările celor care au dorit să‑i urmeze. Însă prezența lui Lazăr are o constanță cu totul excepțională, care depășește cultul care i‑a fost consacrat cu variații de intensitate în funcție de regiune și de perioadă. În tradiția creștină, sensul învierii din Betania este parte integrantă din sensul Învierii lui Hristos și, astfel, din etosul comunităților creștine din diferite epoci.

De la cel în care creștinii se recunoșteau cu speranță la simbolul omului care nu se mai recunoaște în propria viață, străin și inadaptat, Lazăr, prietenul lui Hristos, devine o oglindă a condiției umane. El continuă să ne vorbească și astăzi, poate și pentru că atunci, în Betania, a păstrat tăcerea.