Vândut în peste 30 de ţări, romanul Istoria iubirii va fi adaptat pentru marele ecran în regia lui Alfonso Cuarón.
Leo se îndrăgosteşte la vârsta de zece ani şi îi rămâne credincios iubitei tot restul vieţii. O carte misterioasă străbate spaţiul şi timpul – din Polonia anilor '40 până în New Yorkul zilelor noastre – şi schimbă pentru totdeauna destinele celor care au bucuria să o citească. O fată numită Alma, după eroina din romanul al cărui autor a iubit o singură dată, încearcă să găsească răspunsul la întrebările încuietoare ale vieţii. O poveste superbă, vie, scrisă cu inteligenţă şi har, care ne redă întreagă bucuria lecturii.